[Cu privire la acest blog… a se citi printre randuri fanteziile albe ale unei pseudo-vedete mioritice…]

Era odata ca niciodata (cam prin zilele noastre) o fetitza amarata, care n-avea ce manca, n-avea parinti, si ca sa se poata intretine vindea chibrituri la gura de metrou… de fapt daca ma gandesc mai bine, vindea brichete, plasturi cu rivanol, ziaru’ Ziarul & Libertatea cu fata de la pag 5… pentru some extra-cash mai batea si metrourile de pe linia M3 impreuna cu un verisor de gradu 2 si el ramas orfan si in ingrijirea ei… textul era simplu: “Doamnelor si domnilor aveti mila, daca aveti credinta in Dzeu, suntem 2 frati amarati, mama noastra ne-a abandonat, tatal nostru si-a pus capat zilelor acu o saptamana si n-avem din ce trai, dati-ne si noua cat aveti… pentru o paine nu pentru altceva!!” Dupa aia incepeau sa taraganeze intr-un ritm tribal aproape, un colind, acelasi, singurul pe care fusesera in stare sa-l invete: “Deschide usa crestine / C-am venit din nou la tine / Drumu’-i lung si-am obosit… / De departe am venit”. Cam pe la versul asta, ala micu’ incepea sa tuseasca foarte tuberculos (cred ca era pe fond de stress, din cauza melodiei). Cam tot acum, profitand de pauza din cantat, se trezea cate un mos pensionar: “De ce nu mergeti bey copii la scoala si veniti sa pierdeti timpul prin metrouri?”… bla bla bla… nu intelesese se pare prima parte a monologului: “suntem 2 frati amarati, mama noastra ne-a abandonat si n-avem din ce trai”.

In partea opusa a vagonului se afla o tanara. Statea jos. Avea privirea fixata pe un tanar dragutz, aranjat, de pe randul din fatza ei. Dar nu se uita la el, ci dincolo de el, la mersul trenului. Avea o privire destul de incrancenta…”Te-a parasit… get over it… wow, vei fi singura de sarbatori, de fapt nu, vei cu babacii, care te vor intreba again de ce te-ai despartit de el… si normal ca n-o sa le poti spune ca te insela cu o curva blonda, studenta la o para-psihologie, singura capabila sa-l inteleaga in adancul lui… ha ha ha!”. Un suras sarcastic i-a aparut in coltul gurii. “Daca nu-mi dau aia mai multi bani la salariu luna asta, am pus-o, va trebui sa le cer iar batranilor!” A disparut surasul, fiind inlocuit de o privire ingrijorata. Fetitza cu brichete se apropia cu semnalul sonor de scaunul tinerei impovarate de ganduri. “La naiba, ca inca nu mi-a venit… daca…? Oh NU!! Asta mi-ar mai lipsi, cadoul perfect de la nenorocitul ala!” “Drumu’-i lung si-am obosit… / De departe am venit…” Tanara, ajunsa in pragul disperarii, odata cu instalarea ultimului gand infricosator, izbucneste: “DA, si eu am obosit sa va tot aud cersind in fiecare zi nenorocita cu acelasi text idiot, cantand acelasi colind idiot fara nici un pic de voce si zicand in fiecare zi ca tatal vostru a murit acu o saptamana!!! Ce nu intelegeti ca nu avem bani sa va dam?? Mai taceti din gura si cersiti in tacere ca nu trebuie sa va ascultam noi zbieretele in fiecare zi!! Mars de aici ca nu primesti nici un ban!!” Brusc toti pensionarii si-au atintit privirile pline de reprosuri asupra tinerei, privita de toti ca scapata de la spitalul 9. Tanarul de pe scaunul de vizavi, however, o privea zambind aprobator. La urmatoarea statie tanara a coborat injurand si fiind la un pas de a izbucni in plans, ciocnindu-se pe peron de un Mos Craciun, putzind a coniac Unirea, care se indrepta spre metrou pentru o noua repriza de cersit.

to be continued…