Incep sa cad intr-o semi-paranoia. Cine, mai exact, citeste blogul acesta si cum se face ca la nici o zi dupa articolul meu referitor la cersetorii din metrouri, asist la o scena socanta?
Sa incep cu nervii provocati de nesfarsita birocratie din tara asta, care si-a intins tentaculele imputite si in mediul universitar. Cine naiba m-a pus sa-mi iau acu un an un angajament fatza de intreaga mea grupa nu stiu. Cert e ca eu si numai eu ma confrunt foarte des cu batjocura unor functionarase, respectiv a unor secretare. Duduia blonda de la secretariat imi zice azi senina (azi fiind deja a doua zi consecutiva cand ma duceam pentru aceeasi problema!) ca nu-mi poate primi abonamentele RATB ale studentilor (pentru cei care nu stiu, abonamentele necesare transportului studentului la facultatea de electronica aflata unde si-a intzarcat dracu copii este absolut necesar si conform legii se deconteaza!) Destul ca nu mi-ar fi primit decat abonamentele pentru ultimele 2 luni, neintzelegand dumneaei ca am colegi care trebuie sa primeasca milioane (!!) pentru abonamentele din lunile de vara si primavara ale anului curent. Domnisoara (blonda!! nu ca ar conta la meseria pe care o presteaza, toate fiind de aceasi teapa) imi zice asadar ca nu poate primi un tabel nominal care a fost completat jumatate pe calculator si jumatate cu pixu azi la facultate pentru abonamentele date in ultima clipa. Cu greu ma abtin sa nu-i adresez “urari calduroase” de sarbatori. Marele ei noroc a fost ca nu detineam in acel moment nici un obiect contondent in mana, nici macar o cana de cafea.
Scap de nervii de la facultate si ajung desigur la metrou, sperand sa ajung intr-un final glorios acasa si pe ziua de azi. In metrou am deosebitul ghinion sa ma asez langa o sursa de poluare care imi provoaca sila: o baba care parea scoasa din temporal, parea sa fie eterna baba cotoroantza din basme, care nu stii sa-i citesti varsta, doar sa presupui ca a depasit cu mult un secol de viatza. Facand o paranteza, in general, singurul lucru pe care il apreciez la mersul cu metrorex-ul este tocmai lipsa pensionarilor guralivi din RATB, a celor care sar cu gura sa le cedezi locul no matter what. Dar bineinteles exista si exceptii, baba din cazul de fatza fiind una din acelea de tzara, venite la oras pentru dreq stie ce motive si acum cerand tuturor lamuriri cum sa ajunga la nu stiu ce statie. Poluarea e simplu de inteles de unde venea…un nor puturos o insotea pe baba si jumatate de vagon se inghesuise in cealalta jumatate din cauza mirosului toxic. Iar eu eram exact langa sursa. Langa mine, o tanara care suporta mult mai greu, ma intreaba la un moment dat: “Ce statie urmeaza?” “Semanatoarea” “Mai rezistati?” (tinandu-si respiratia si varandu-si nasul in geaca) Eu zambind, incercand sa fiu calma: “Cu greu”. Si ma ridic si deschid geamul. Am facut-o pe tanara fericita. Mai fericita a fost cand s-a anuntat ca la Crangasi toata lumea trebuie sa coboare si sa schimbe metroul.
In fine, schimb metroul, am grija sa ma pun la distanta de data asta de sursa puturoasa si ajung sa traiesc episodul de revolta. Asist la o scena nemaintalnita in drumurile mele subterane, scena care m-a scandalizat. Un pusti cersetor pe care, culmea, il vazusem si dimineatza cand ma duceam la facultate, un baiat vai-mama-lui cu 4 degete lipsa de la piciorul stang, o adevarata sursa de poluare, vizuala de data asta, isi incepea monologul. Cand de nicaieri apare un agent de paza, unul din acele matahale fara prea multi neuroni, obisnuiti doar sa primeasca ordine si sa-si arate duritatea prin orice mijloc. M-am mirat sa vad cum il opreste pe baiat din monolog, ba chiar il trage pe sus sa se ridice din pozitia ingenuncheata. Cel mic incepe sa scanceasca, cel mare incepe cu amenintarile ca il va cobori la nu stiu care statie, ala micu ca nu ca il va duce la politie si incepe sa boceasca. Lumea din metrou se uita anesteziata la circul desfasurat, nimeni intervenind. Lucrurile se precipita cand metroul se apropie de Stefan cel Mare, unde pustiul urma sa fie dat afara din metrou si predat unei alte matahale care il astepta pe peron. Cel mic incepe sa se tranteasca pe jos, sa planga, matahala incepe sa dea in el si in cele din urma luandu-l aproape pe sus il da afara din metrou. N-am putut sa nu izbucnesc la un moment dat, impreuna cu alta tipa: “Dar nu mai da domne’ in el in halul asta, totusi!!” In momentul in care a fost dat afara un tip a exclamat: “Duceti-l domne’ in fatza la guvern sa vada si aia cu ce ne confruntam!”
Tare ma indoiesc ca il va duce cineva pe amaratul ala la guvern, la fel cum ma indoiesc ca si-a pierdut cele 4 degete de la picior printr-un nefericit accident. Cazurile acestea sunt insa pentru cei din politica doar statistici intr-o bucatica de hartie. Nu ei trebuie sa mearga zilnic cu mijloacele de transport in comun, nu ei trebuie sa se enerveze in fatza unui ghiseu, inecandu-se in birocratie. Degeaba s-a tot vorbit de salvarea acestei tari: generatia PRO care va face si va drege. Ma uit in jur si vad tineri resemnati cu soarta de cacat sau ambitionati sa plece in afara. Nimeni nu-i poate acuza de asta, intr-o tara in care ministrul educatiei are tupeul sa afirme ca Universitatile din tara sunt la acelasi nivel cu cele din afara si ca nu intelege migrarea tineretului!!
In concluzie, parafrazandu-l pe Mircea Badea, va zic: “Traim in Romania si asta ne mananca toti nervii!”