Despre nimic!

Cum adică să vorbim despre nimic? Păi este foarte simplu: nimicul e în fiecare din noi; e în mine, e în tine, e în fabrici şi uzine. Din nimic am venit şi în nimic ne vom întoarce. Fireşte unii au o doză mai mare de nimic decât alţii. Şi aici apare conflictul: unii au prea mult şi vor şi mai mult, iar alţii au mai puţin şi… nu ştiu ce vor.

Un nimic – surprins într-un flash tridimensional – stătea cu o mână întinsă spre semi-distanţa dintre cer şi pământ cu o grimasă întipărită pe faţa ovală, specifică nimicului, cu gura a căror buze neanderthaliene exprimau nimicul în cea mai pură formă, iar părul, ca abanosul, era punctat pe ici pe colo cu unele petice blonde, într-o frizură modernă, adică de nimic. Avea în dotare un trening ultimul răcnet – Nikey – luat, probabil pe nimic, dintr-un bazar cu un vag aer turcesc, amestecat cu ceva asiatic, iar acesta era perfect asortat cu o pereche de pantofi, proaspăt şi veşnic lustruiţi. Iată un exemplu clasic de nimic exteriorizat!

Însă, dacă raşchetăm bine acest exterior, vom ajunge, în majoritatea cazurilor, la aşa-numitul „miez de nimic” (excepţia o realizează studenţii de la IATC, care, în anumite momente ale pregătirii lor, pot fi observaţi bântuind străzile, ambalaţi tot în nimicuri turceşti sau de la alte firme la fel de celebre, dar ei au un scop mult mai profund decât poate bănui vreunul din cei mai profunzi dintre nimicuri – în fine, nu problema lor o studiem aici). Dar pentru a înţelege miezul de nimic, pentru a descifra cele mai intime trăiri ale sale, trebuie să-l punem în mişcare, să-l observăm în plenitudinea manifestărilor, ori pentru asta va trebui să-l dotăm şi cu o şapcă Gugi, importată de la rudele de peste mări şi ţări, adică manufacturată pe vapor, dintr-un material sublim şi discret, de esenţă rară (sic!), cu 50% bumbac şi 90% poliester, nelipsită din arsenalul secret al unui adevărat nimic. Aşadar îl observăm pe domnul Ninel – aşa îl cheamă pe nimicul nostru îngheţat în poziţia de mai sus – cum prinde viaţă, la cei treizeci de ani ai săi, mai lent la început, apoi din ce în ce mai alert, până la viteza normală a desfăşurării evenimentelor în cotidian. Intuim că mâna aruncată în aer, este de fapt un gest pentru a-i întări vorbele în faţa unui amic, vorbe ce pun în valoare o lume cu totul aparte, construită din gesturi – incredibil! – cu buzele. O adevărată epopee se poate descoperi observatorului, care, privind înmărmurit, constată cum acele buze descriu, prin mişcări de dute-vino în sus şi în jos, de la stânga la dreapta, cum spuneam, descriu arcuri de cerc, elipse şi ovale, linii frânte şi drepte, în fine, o întreagă gama de scheme şi artificii nemai-întâlnite, la care poate contribui întreaga musculatură facială, pentru a genera emoţii exprimate cum nici o altă făptură omenească nu a mai reuşit:
– …ăăă. Da. Cred! Păi cum să nu cred! Sigur că există Dumnezeu! Doar L-am văzut… exprimă exuberant Ninel, aruncându-i amicului o privire complice.
– Cum adică L-ai văzut? Întrebă contrariat amicul. Dumnezeu nu poate fi văzut de către un muritor de rând, continuă doct individul.
– Auzi dom’le, uite ce e, una şi cu una fac doi…
– Mă rog…
– Cum te rogi? Io dacă spun că l-am văzut…
– Nu l-a asta m-am referit…
– Da’ la ce te referi dom’le?
– Nu contează, zi mai departe…
– …ăăă, păi ziceam că L-am văzut într-o zi, chiar acum câteva zile, şedeam frumos la jeam, şi beam din cafeaua lu’ nevastă-mea, că io când zic că vreau cafea (cu accent pe „v”), imediat sare să mi-o facă, că aşa sunt io… bărbat în casă! Nu muiere! Şi la şiorbă la fel…
– Lasă asta, zi-mi cum L-ai văzut pe Dumnezeu, îi tăie amicul, dintr-o dată plictisit.
– Păi băi n-auzi? (expresie scurtă, ca un fel de tic, în mijlocul unei răsuflări) Cum stăteam eu aşa şi priveam aşa… în zare la ploaie, că ploua aşa.. (gesturi, scheme, artificii) şi mă gândeam la ale mele, la copiii, la nevastă aşa… Poooc! (bătaia puternică din palme ce veni în scopul „întăririi” onomatopeei avu menirea să-l scoată din starea de relativă moleşeală pe distinsul amic). Dintr-o dată un fulger mare-mare (cu burta înainte şi trunchiul dat pe spate, Ninel încercă să deseneze, cu mâinile, un cerc în aer atât cât îl ţineau încheieturile braţelor, mai-mai să se mai lungească cu ceva milimetri), mare rău mă, la cincizeci de metri…ăăă ce prostii vorbesc, care mă, de unde? Nu era mai mult de cinş’pe metri de casă! Nu ştiu dacă mă-nţelegi?
Ninel făcu o pauză să-şi aprindă o ţigară.
– Te înţeleg, dar nu înţeleg unde e Dumnezeu în povestea asta? îl încurajă amicul.
Cu forţele împrospătate de parfumul tabacului de origine incertă, Ninel îşi continuă peroraţia:
– A! Păi aici e şchema! Că când a trăznit fulgerul, acolo unde a trăznit…
– Unde a trăsnit mai exact?
– Păi la mine în curte! A trăznit un copac, l-a făcut bucăţi… în două l-a rupt, dar stai să vezi, că chiar atunci m-a orbit fulgerul (şi într-un gest scurt dar puternic, cu palmele întinse, spre faţă, îi arătă amicului „şchema”, cât pe ce să-şi lipească mâinile butucănoase de nimicul feţei). E! Şi cum eram io orbit aşa… de vedeam numa’ alb în faţa ochilor şi mă văitam că numai văd nimic…
– L-ai văzut pe Dumnezeu! Încercă amicul disperat.
– Nu breee! Intră nevastă-mea… cu cafeaua… păi nu ţi-am esplicat cum stă treaba cu bărbatul în casă? Şi când a intrat şi m-a văzut pe mine cum mă văitam…
– Stai aşa un pic! (amicului i se aprinse un filament). Nu ai spus mai devreme că stăteai şi beai din cafeaua deja făcută? Măi, tu îţi baţi joc de mine!
Exasperat, amicul dădu să plece. Ninel, aproape rupându-i câteva fibre musculare interlocutorului, opri intenţia amicului cu o mână vânjoasă pusă pe antebraţul fragil al unui om obişnuit cu munca de birou.
– Stai măi prietene că n-ai înţeles… se rugă Ninel.
– Lasă-mă te rog, mă plictiseşti! Şi dă-mi drumul, ce mă ţi aşa?
După ce se eliberă, amicul îşi frecă puţin antebraţul încercând să repună sângele în mişcare.
– Bine, bine! Atunci dă-mi şi mie cinci zeci de mii, că ţi-i dau mâine, că am o şchemă cu unu’… trecu Ninel de la un subiect la altul, ca nimicul.
– Ce să-ţi dau!? (amicul era chiar uluit de schimbarea de macaz a lui Ninel) Ţi-am mai dat şi săptămâna trecută, când ai primit de la casierie numai bonuri de masă! Ai spus că mi-i dai în două zile şi uite au trecut şapte!
– Ho mă! Nu sări ca arsu’. Că e pentru amândoi. Adică dacă am bani să pot să fac ce am de făcut, câştig şi pentru mine şi pentru tine (alte gesturi, scheme, artificii) şi dacă e, mai îţi dau şi peste… că ai fost om cu mine şi aşa trebuie să se ţină prietenii, aproape unii de alţii, nu?
– Auzi? I-a nu întinde pelteaua cu mine. De când îmi eşti tu prieten? Te-am ajutat, ca între colegi de serviciu, când ai fost la strâmtorare, dar acum văd că te obrăzniceşti…
– I-a mai du-te dracului bă! Că văd că ai de-astea-n cap! Dacă vrei îmi dai, dacă nu, nu. Ce atâta vorbărie! Da! (întări Ninel, mai mult pentru a se convinge pe sine de justeţea propriilor afirmaţii) Ce? Vrei banii înapoi? Şi cu o piruetă, executată aproape ca un reflex, în pas de defilare îi aruncă victorios o ultimă şaradă amicului: Îhî! O să-i vezi! La anu’ băăă… când şi-o înţărca dudu… ăăă… cireşile băăă…

Perplex de turnura pe care o luase discuţia, amicul nu putea decât să observe cum Ninel se depărtă cu paşi mari de zona de „conflict”.

Ninel nimicul extrovertit! O formă veridică de zero, a cărui valoare, indiferent cât de exemplară, nu este decât literară.

Nimicul introvertit este, însă, cel ce macină existenţa evoluată, adică nimicul opus nimicului exterior, dacă este posibilă exprimarea. Mai simplu: o formă mondenă, opusă celei de talcioc de mai devreme. Una îmbălsămată în parfumuri de Milano şi haine de Paris, neapărat încadrată într-o pălărie şic, luată direct de pe Brodway sau de unde vor cinstitele feţe şi obligatoriu cu ochelari de soare de tip ori-ce-vreme-zi-sau-noapte madrileni, la care se poate adăuga sau nu, după preferinţe, o spoială de cultură generală, dar neapărat-neapărat o „enciclopedioasă” cunoaştere a celebrului „show-biz” (vezi Mitzo că eşti proastă?). Pe aceasta să o arătaţi cu degetul pe stradă, de ei să râdeţi copios, nu pe săracii cu patru clase şi tot atâţia pereţi ce ies in evidenţă doar la colţ de uliţă.

Vă „ţine”?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *