Idei

Despre nimic! – episodul II –

Mă trezesc brusc. Lumina puternică mă orbeşte şi-mi provoacă dureri. Închid repede ochii. Probabil că azi-noapte am adormit prea târziu şi acum Soarele e foarte sus. Mă bate grijuliu cu razele sale blânde: „Hai puiule scoală-te, e aproape amiază”. „NU vreau!” îi răspund eu îmbufnat de aşa obrăznicie. Cum adică: să-mi spună mie cineva ce să fac?! O adiere rece, de toamnă târzie în mijlocul iernii, mă cuprinde deodată. „Aha! Deci sunt la mila ta. Bine! Fie, mă trezesc.” Dau să mă ridic, dar o presiune oarecare îmi apasă picioarele. Este Tina, motanul meu. Nu întrebaţi pentru că nu are rost să vă bateţi capul! În plus, cică, aş fi şi medic veterinar. Poftim, să mai credeţi în zvonuri! Îmi retrag cu atenţie picioarele de sub el, să nu care-cumva să-l deranjez pe „prinţes”. Are obiceiul să doarmă deasupra plăpumii, n-am înţeles niciodată de ce. În fine, ajung în capul oaselor, fac câteva mişcări de re-învigorare în faţa geamului, mă îmbrac şi încerc să mă duc la toaletă. „Ocupat!” E na! Cum naiba se întâmplă că atunci când am eu nevoie de toaletă, absolut invariabil este ocupată. Teoretic, în contextul acesta, nu ar fi trebuit să folosesc termenul de „absolut”, dar eu nu sunt de acord. E prea mic acest termen pentru a descrie exasperarea mea! Sunt unii oameni, „dom’le”, care îşi petrec jumătate din viaţă la toaletă, jumătate trebăluind cine ştie ce prin casă, jumătate la serviciu, iar restul o dorm! Nu vă iese la socoteală? Nu zău!? Nici mie! Şi asta se întâmplă în fiecare zi. Să ştiţi că ăia de le şcoală nu ne învaţă nimic util. Numai lucruri utopice. Spre exemplu, în primul an de şcoală, după ce învăţăm cifrele, trecem la operaţia de adunare, unde aflăm că din unu cu unu rezultă doi. Teoretic. Practic se întâmplă în felul următor: am 100 lei într-un cont curent la o bancă oarecare; mă duc să mai depun 100; bun, prin urmare, 100 cu 100 ar face 200 lei, dar la extrasul de cont nu pot decât să citesc că am 195,49 lei; mă duc către duduia de la ghişeu, hotărât să o fac albie de porci, chiar dacă nu este ea de vină, ci ăia din birourile de la etajul următor la care oricum nu ajung niciodată; pe drum mi se face lehamite ştiind dinainte ce mi se va răspunde. Prin urmare, pentru învăţăcei, operaţia matematică ar trebui să fie predată aşa: unu plus unu fac doi, Minus comisionul bancar, Minus taxa de administrare, Minus bacşiş şi Minus rotunjire-că-doar-nu-vrei-să-te-trăznească-de-la-atâta-metal. În final constatăm că unu plus unu fac unu (sigur) şi ceva după virgulă (variabilă), în funcţie de Bancă, Ospătar şi Vânzător (constante), în care variabila tinde spre zero dacă cele trei constante sunt întrunite într-un singur individ. Exact când îmi termin raţionamentul eliberează mama baia. O salut. Mă salută, mai mult printre dinţi şi-mi aruncă şi o şopârlă: „De fiecare dată când sunt la baie, ai tu nevoie de ea!”. „C’est la guerre!” îi zâmbesc eu fericit că nu sunt singur în durerea mea. Dau drumul la apă. Nu curge nici cea caldă, nici cea rece. Doar cea gheaţă. Îmi aduc aminte vag, că aseară, când am venit acasă, parcă am zărit un anunţ pe alocuri rupt, în holul blocului: „Apa caldă… mâine…Vă mulţumim pen…Adm…” Abia acum îi cuprind pe dea-ntregul filosofia. Era prea profundă aseară. În rest nimic.

Tags

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Check Also

Close
Close